|
|
11 octombrie 2006
În Politica de confidenţialitate Google se descrie modul în care tratăm informaţiile personale atunci când utilizaţi serviciile Google, inclusiv informaţiile furnizate către Google Docs. În plus, mai jos sunt descrise practicile noastre specifice pentru Google Docs.
Informaţiile personale
- Activitatea contului. Aveţi nevoie de un cont Google pentru utilizarea Google Docs. Google solicită unele informaţii personale atunci când creaţi un cont Google, inclusiv adresa dvs. de e-mail şi o parolă, care este utilizată pentru protejarea contului dvs. împotriva accesului neautorizat. Serverele Google înregistrează automat unele informaţii despre utilizarea Google Docs de către dvs. În mod similar altor servicii Web, Google înregistrează informaţii cum ar fi activitatea contului (de ex., utilizarea capacităţii de stocare, numărul de conectări, acţiunile efectuate), datele afişate sau pe care s-a făcut clic (de ex., elemente de UI, link-uri), şi alte informaţii de conectare (de ex., tipul de browser, adresa IP, data şi ora accesului, ID modul cookie, adresă URL atribuire).
- Conţinut. Google Docs stochează, procesează şi păstrează documentele dvs. şi versiunile anterioare ale documentelor dvs., pentru a vă furniza serviciul.
Utilizări
- Utilizăm aceste informaţii în mod intern pentru a vă furniza cel mai bun serviciu posibil, cum ar fi îmbunătăţirea interfeţei de utilizator Google Docs şi păstrarea unei experienţe de utilizare coerente şi fiabile.
- Fişierele pe care le creaţi cu Google Docs pot fi, la alegerea dvs., citite, copiate, utilizate şi redistribuite de persoane cunoscute sau, din nou la alegerea dvs., de persoane necunoscute. Informaţiile pe care le dezvăluiţi utilizând funcţia de conversaţie a Google Docs pot fi citite, copiate, utilizate şi redistribuite de persoanele participante la conversaţie. Fiţi precaut când includeţi informaţii personale sensibile în documentele pe care le partajaţi sau în sesiunile de conversaţie, cum ar fi numerele de identificare fiscală, datele conturilor financiare, adresele de domiciliu sau numerele de telefon.
Alegerile dvs.
- Puteţi oricând închide utilizarea Google Docs.
- Puteţi şterge definitiv orice fişier creat în Google Docs. Datorită modului în care întreţinem serviciul, copiile reziduale ale fişierelor dvs. şi alte informaţii asociate contului dvs. pot rămâne în serverele noastre timp de trei săptămâni.
Informaţii suplimentare
Google aderă la U.S. Safe Harbor privacy principles. Pentru informaţii suplimentare privind cadrul Safe Harbor sau înregistrarea noastră, consultaţi site-ul Web al Departamentului Comerţului.
Informaţii suplimentare despre Google Docs sunt disponibile aici.
Pentru mai multe informaţii despre practicile noastre de confidenţialitate, accesaţi politica de confidenţialitate completă. Pentru întrebări legate de produs sau contul dvs., consultaţi pagina Ajutor Google.
|