Google Docs

Pagina de pornire Google Docs

Citiţi ce spun utilizatorii

5 din 6   precedentul următorul

Iată câteva exemple din viaţa reală despre cum folosesc oamenii Google Docs. V-ar plăcea ca şi povestea dvs. să fie inclusă aici? Dacă da, daţi-ne de ştire.

Lesley

De la Lesley Cutts, Manager de Marketing la GoodnessDirect

Conducem un magazin online cu 5000 de produse. La fiecare câteva luni avem aproximativ 200 de produse noi care trebuie fotografiate şi pentru care se redactează şi se corectează descrierile, apoi se încarcă în site-ul Web, în bloguri şi în newsletter-ul nostru. Întotdeauna apar confuzii printre fotografi şi copywriteri în legătură cu unele produse. De fapt, comunicarea poate deveni atât de confuză, încât unele produse nu mai apar niciodată. [Google Docs] a fost o soluţie revoluţionară pentru noi. Putem crea conţinut într-un document Google, iar mai multe persoane îl pot corecta simultan, economisind astfel ore întregi de lucru. Cumpărătorii au posibilitatea să creeze o foaie de calcul Google cu o listă de produse noi pe care să le viziteze în cadrul site-ului Web, listă la care toate departamentele pot să lucreze în timp real. În acest fel, fotografii şi copywriterii pot vedea ce trebuie făcut şi ce a făcut fiecare. Este extraordinar. Acum cântăm toţi de pe acelaşi portativ!


Reyner

De la Reyner, locuitor în Chicago, îşi petrece vacanţele în Alaska

Folosesc o foaie de calcul Google pentru a-mi planifica vacanţa în Alaska împreună cu trei dintre prietenii mei din facultate. După absolvire, am plecat în oraşe diferite să începem fiecare un alt capitol palpitant al vieţilor noastre, iar acum suntem împrăştiaţi pe tot continentul. Eu stau în Chicago, Ferry este în Los Angeles, Eliana este în Atlanta, iar MJ în San Francisco. Este atât de ineficient să trimiţi întotdeauna cea mai actualizată versiune a unei foi de calcul de o mie de ori prin e-mail. Am încercat şi caracteristica „Publicare” din Excel, dar ceilalţi pot doar să vizualizeze, nu să şi editeze şi să salveze foaia de calcul publicată. [Google Docs] are toate caracteristicile de care am nevoie, aşa că acum pot comunica, lucra, edita excursia noastră spectaculoasă în Alaska şi pot salva contribuţiile celorlalţi la această excursie, fără să mă mai gândesc la riscurile de suprapunere, în caz că există doi utilizatori care lucrează pe fişier în acelaşi timp.


Frank

De la Frank, membru devotat al fan-clubului Red Sox Nation

Sunt deţinătorul unui abonament pe un sezon întreg la meciurile echipei Red Sox şi m-am mutat în St. Louis. Deşi nu mai ajung în Fenway decât de câteva ori pe an, mi-am păstrat dreptul la abonamentele Red Sox, iar familia şi prietenii le pot cumpăra în locul meu. Am creat o foaie de lucru Excel şi am trimis-o prin e-mail fiecăruia, pe rând, dar era teribil de greu să aştept până cineva îşi alegea jocurile, pentru a o putea trimite următoarei persoane. Mă sunau oamenii care aşteptau foaia de calcul, iar eu trebuia să le spun „eşti al treilea la rând, ai răbdare”. Câteodată se supărau pentru că nu primeau foaia de calcul mai devreme (unde sunt jocurile echipei Yankee? De ce sunt luate toate jocurile de sâmbată? Cum de i-ai trimis-o lui înainte să mi-o trimiţi mie?). Cu [Google Docs] chestiunile de logistică sunt mult mai simple. Acum e de ajuns să trimit un e-mail la toată lumea şi să-i las să aleagă meciurile disponibile. Şi în loc ca tot procesul acesta să dureze luni de zile, nu m-aş mira ca anul acesta să ţină o săptămână.


Ryan

De la Ryan Jones, blogger/scriitor şi inginer de software

Folosesc [Google Docs] de fiecare dată când colaborez cu alţi autori la postările de pe blog. Având posibilitatea să lucrez la acelaşi document din locaţii diferite şi să pot vedea de fiecare dată modificările efectuate, în timp real, este un lucru extraordinar. Am folosit Google Docs şi când lucram la unele capitole din cartea mea – Internet Slang Dictionary (Dicţionar de jargon pentru Internet). În felul acesta, nu mai trebuia să trimit prin e-mail documentele revizorilor şi editorilor – era suficient ca aceştia să intre online şi nu numai că ofereau sugestii, dar puteau vedea şi comentariile tuturor celorlalţi. A scurtat incredibil de mult procesul de editare. De asemenea, [Google Docs] mă ajută să ţin evidenţa obiceiurilor mele alimentare şi a numărului de calorii ingerate. Este atât de uşor să înregistrez o masă imediat după ce am mâncat (sau, în unele cazuri, chiar din restaurant) decât să fiu nevoit să aştept până ajung acasă şi să îmi amintesc ce am mâncat şi câte calorii avea.

Vă mulţumesc pentru această minunăţie.


Ken

De la Ken Leebow, autor: Seria de cărţi 300 de lucruri incredibile de făcut pe Internet

Vreau doar să vă spun cât de mult îmi place să folosesc [Google Docs]. Aştept cu nerăbdare ziua când toate aplicaţiile mele vor fi online. Ca autor care desfăşoară o muncă de cercetare imensă pe Internet, în timpul zilei este posibil să folosesc mai multe computere diferite. Folosind [Google Docs], indiferent unde m-aş afla, am întotdeauna la îndemână o copie curentă a cărţilor mele în lucru. Acest lucru m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc productivitatea, pentru că oricând am o idee sau o informaţie pe care vreau să o introduc în carte, trebuie doar să merg la cel mai apropiat computer.

În afară de faptul că am întotdeauna online o copie curentă a cărţii, pot să partajez cartea cu editorul meu. Astfel, lucrăm amândoi la aceeaşi copie şi este întotdeauna copia curentă. Vă mulţumesc pentru acest serviciu.


Andrew

De la Andrew Spittle, blogger şi student în anul întâi la Whitman College

Sunt student în primul an la Whitman College şi folosesc [Google Docs] pentru aproape orice. Îl folosesc pentru a-mi posta blogul, pentru realizarea proiectelor scrise pentru şcoală, pentru notiţele luate la curs şi pentru multe alte lucruri. Îmi place acum chiar şi mai mult decât îmi plăcea înainte, pentru că dacă sunt undeva fără MacBook-ul meu şi trebuie să notez ceva pe computer, pot să o fac cu uşurinţă. Aţi făcut o treabă extraordinară cu noul [Google Docs], este exact ceea ce aşteptam de la acest serviciu. Vă mulţumesc pentru toate eforturile depuse pentru a păstra produsele Google senzaţionale.


Heather

De la Heather Truong, J.D., planificator de bugete şi turistă în Mexic:

Eram în căutarea unui instrument bun de planificare a finanţelor/bugetului, aşa că am creat unul în MS Excel, dar era destul de dificil să îl „transport” de la birou acasă – trebuia să îmi trimit prin e-mail versiunea cea mai recentă la sfârşitul fiecărei zile de lucru până când am descoperit [Google Docs]!! CHIAR LA MOMENTUL POTRIVIT!!! Mă ajută să-mi păstrez bugetele actualizate şi organizate.

În plus, prietena mea organizează o excursie pentru revelionul 2007 în Mexic. A creat câte o foaie de calcul pentru fiecare, cu sumele de plătit, scadenţele, cine cu cine stă în cameră etc. Din păcate, i-a fost foarte greu să trimită atâtea versiuni ale foii de calcul şi nu ştia cum ar fi putut să le încarce într-un site Web. DIN NOU, [Google Docs] A FOST SOLUŢIA SALVATOARE!!

Mulţumesc ECHIPEI GOOGLE pentru că mi-a făcut viaţa mai uşoară (mie şi tuturor celorlalţi) şi mult mai organizată. Succes în continuare, aştept cu nerăbdare toate serviciile noi pe care le veţi oferi.


Mark

De la Mark Dawson, coordonator de operaţiuni la cursele Drag Strip pe circuitul Las Vegas Motor Speedway:

[Google Docs] s-a dovedit a fi un instrument excelent de economisire a timpului pentru circuitul Las Vegas Motor Speedway. Am folosit acest serviciu în timpul evenimentelor noastre săptămânale, pentru a ponta orele de lucru în vederea alcătuirii statului de plată. Înainte de a folosi [Google Docs], trebuia să trimitem fişierele noastre Excel prin e-mail sau stocate pe un disc, pentru că era singura modalitate ca fişierele să circule de la o clădire la alta. Acest proces era lent şi lipsit de fiabilitate, în special pentru că baza logistică a circuitului Speedway este împrăştiată în mai multe clădiri. Acum, pe măsură ce oamenii introduc în document orele de muncă, aceste date se salvează instantaneu şi sunt disponibile pentru oricine de pe glob. Dacă aş vreau să stau pe o plajă în Key West, pot să fiu sigur că Departamentul de plăţi ar primi foile cu pontări. Din acest motiv, sunt întotdeauna la curent cu produsele Google şi cu ce ar mai putea lansa în viitor.


Bryan

De la Bryan Massingale, ginere prin excelenţă:

Principalul motiv pentru care folosesc [Google Docs] este pentru a-mi ajuta soacra. Ea nu este chiar o expertă în domeniul computerelor şi acum câteva luni şi-a schimbat locul de muncă. Una dintre cerinţe este să realizeze rapoarte lunare cu privire la activitatea ei. Aşa că am creat o foaie de calcul care să o ajute să-şi ţină evidenţa acestor informaţii. Problema este că eu locuiesc în Carolina de Nord, iar ea locuieşte în Virginia de Vest. În prezent există două metode prin care pot să îmi ajut soacra, dar niciuna dintre acestea nu este nici uşoară, nici eficientă.

Prima este să mă conectez de la distanţă şi să lucrez direct pe computerul ei, dar conexiunea poate deveni greoaie şi este posibil să se întrerupă. După ce termin modificările, îmi trimit prin e-mail fişierul, ca să am o copie „sănătoasă” la îndemână, în caz că le încurcă din nou. :-) Nu mai e nevoie să precizez că nu îmi place să lucrez aşa.

A doua metodă este ca ea să îmi trimită prin e-mail foaia de calcul, eu să fac local toate modificările necesare, apoi să o trimit înapoi prin e-mail. Din nou, nu este o metodă tocmai eficientă.

Când am aflat că Google lansează online un program de foi de calcul, am fost extrem de încântat. În primul rând, pentru că din primul moment am ştiut că voi putea folosi acest serviciu ca pe o soluţie la problemele expuse mai sus şi în al doilea rând, pentru că am ştiut că Google ori face treabă bună ori nu o mai face deloc. Acum, am încărcat foaia de calcul, am invitat-o pe soacra mea să fie Privitor şi putem lucra împreună în fişier. După ce eu salvez modificările finale, ea poate descărca fişierul şi îl poate trimite prin e-mail şefei ei. Nu mai este nevoie de e-mailuri nesfârşite şi nu trebuie să îmi mai fac griji că s-ar putea să rătăcesc fişierul sau să am o „versiune greşită”.

Mulţumesc Google!


Debbie

De la Debbie, Mary Anne, Jerri, Rita şi colegele lor voluntare din cartier:

Noi utilizăm [Google Docs] pentru a partaja informaţii cu alţi voluntari din asociaţiile de cartier din New Orleans.

Avem „responsabili de bloc” care compilează date privind problemele de infrastructură create de uraganul Katrina, astfel încât să accelerăm refacerea locuinţelor şi a vieţilor noastre. O persoană încarcă datele în [Google Docs] referitoare la problemele pe care le depistăm pe teren (de exemplu bazine de colectare cu scurgeri sau sparte, indicatoare de circulaţie lipsă). Foile de calcul sunt apoi partajate cu alţi membri ai asociaţiei, cu serviciul care gestionează resursele de apă ale oraşului şi cu primăria, astfel încât să poată vedea care sunt problemele şi să le rezolve.

Cu [Google Docs] ne este uşor să introducem datele, iar pentru noi este SINGURA modalitate de a partaja datele actualizate.


Anand

De la Anand, director de Dezvoltare a afacerii la Silicon Oyster Technologies în Chennai, India:

Utilizez [Google Docs] de câteva săptămâni şi constat că este extrem de util echipei noastre de recrutare. Fiind o companie de dezvoltare software de tip offshore, având managerii în locaţii diferite şi lucrând astfel pe fusuri orare diferite, organizarea interviurilor pentru candidaţi poate fi o sarcină dificilă. Acum, folosim [Google Docs] pentru a completa toate informaţiile despre un candidat şi planificarea pentru interviu, iar managerii completează ora care este cea mai convenabilă pentru ei. Aşadar, putem răspunde candidaţilor cu promptitudine şi toată echipa este informată la zi.

Deşi sunt disponibile multe sisteme de gestionare a informaţiilor despre candidaţi, [Google Docs] este cel mai bun şi este gratuit. Ţineţi-o tot aşa.


Mark

De la Mark Ojascastro, iubitor de muzică şi de concerte:

Acesta este cu adevărat un produs ingenios! De ceva vreme, o parte dintre noi folosim un fişier XLS pe care îl plimbăm de la unul la altul pentru a ţine evidenţa sumelor care se plătesc pe biletele de concerte. Introducem un concert propus, ceilalţi vizualizează fişierul şi introduc un simbol pentru a indica cine vrea să vină la un anumit concert. După ce un membru cumpără biletul, acesta introduce informaţia că a cumpărat biletul şi, automat, se calculează costurile pentru fiecare dintre participanţi. Aşa, ştim exact cine şi cât datorează! Nu mai este nevoie să dăm efectiv banii, atâta vreme cât la fiecare dintre noi ne vine rândul să cumpărăm bilete la concerte. [Înţelegeţi mai bine dacă vă arăt...aici este o captură de ecran a foii de calcul Google pe care o folosim noi.]

Acum că această foaie de calcul este online, ne scuteşte de descărcarea şi salvarea fişierelor şi păstrăm un singur fişier actualizate în circuit....este revoluţionar.....grozav.


Scott

De la Scott Clark, consultant de marketing pe Internet, Site Creations:

În afacerea mea de a căuta mijloace de marketing, circulă în mod regulat multe date în format tabelar între mine şi clienţii mei. În trecut, trebuia să ataşăm fişiere Excel sau să postăm informaţiile în tabele în pagini Web, lucru destul de incomod. Nu aveam niciodată cel mai recent document – iar îmbinarea informaţiilor era un chin. Cu [Google Docs], clienţii mei şi cu mine ştim că întotdeauna informaţiile vor fi stocate în acelaşi loc. Clienţilor mei le place extrem de mult eficienţa cu care îmi fac această parte din muncă şi pot să spun sincer, că mi-a creat un avantaj în faţa concurenţei.

Cheia este simplitatea şi accesibilitatea serviciului [Google Docs]. Oricine îl poate folosi. Vă ajută să vă faceţi treaba, fie că sunteţi într-un aeroport sau într-o cafenea, fără să vă mai faceţi griji din pricina unei aplicaţii complexe, a cărei lansare durează patru minute. Este plăcut şi pentru jurnalistica prin colaborare – de exemplu pentru dezvoltarea de subiecte sau de întrebări pentru un interviu. De fiecare când îl deschid, mă gândesc la un nou mod de utilizare. Bine lucrat!


Amy

De la Amy Kimber, împătimită a jocului PuzzlePirates:

În cadrul jocului PuzzlePirates eu deţin o fierărie; aici se fac ghiulele pe care hoardele de jefuitori le pot cumpăra pentru a le folosi împotriva duşmanilor. Deoarece numărul tâlharilor este nesfârşit, trebuie să produc o cantitate suficientă de ghiulele pentru a satisface cererea, dar la un preţ care să îmi asigure şi mie un profit. Aici intervin foile de calcul.

Co-proprietarul fierăriei este pe un alt fus orar, iar acum folosind [Google Docs] el poate actualiza cotele de piaţă curente pentru ghiulele (inclusiv lemnul şi fierul utilizat pentru fabricaţie) atunci când joacă, la fel şi eu când mă conectez. Astfel, decalarea maximă dintre datele noastre este de maxim 12 ore. Este folositor mai ales atunci când lumea noastră de piraţi este în război – având la dispoziţie informaţiile pentru a le putea partaja într-o clipă cu alţi amirali de flotă este genial - ne permite să ne sporim profitul, ca să putem cheltui mai mult pe lucrurile cu adevărat importante din viaţa unui pirat, cum sunt romul şi corăbiile.....


Mick

De la Mick, ofiţer de poliţie pensionat din Poole, Dorset (Marea Britanie):

[Google Docs] mă ajută să partajez mai uşor informaţii, este rezolvarea problemei mele gospodăreşti.

Lista noastră de cumpărături zilnice era scrisă pe o bucată de hârtie în bucătărie. Dacă soţia mea avea timp să meargă la cumpărături în timpul pauzei de prânz, dar nu avea la ea lista, trebuia să sune acasă pentru a vedea ce era pe listă. Nu puteam adăuga lucruri noi în ultimul moment, decât dacă vorbeam din nou la telefon. Soluţia era o foaie de calcul partajată, care să poată fi imprimată pe o foaie A4. Produsele sunt clasificate în aceeaşi ordine în care sunt dispuse raioanele în supermarket. Fiecare dintre noi poate adăuga produse noi de cumpărat în orice moment, fără a mai fi nevoie să dăm telefoane şi fiecare dintre noi poate merge la cumpărături liniştit că are lista cea mai recentă. După imprimarea foii de calcul, conţinutul celulelor se şterg şi poate fi începută o listă nouă.

Foile imprimate au un aspect foarte modern când mă plimb pe coridoarele magazinului şi cel mai bine este că nu mai trebuie să descifrez scrisul de mână al neveste-mii!


Jonathan

De la Arthur Freydin, manager de marketing interactiv pentru Home Decor Products, Inc.

[Google Docs] a revoluţionat modul de lucru în departamentul de marketing interactiv de la Home Decor. Formatul online este remarcabil, pentru că permite colaborare completă în cadrul departamentului şi cu partenerii noştri online. Ne-a scutit de activitatea suplimentară de trimitere prin e-mail a celor mai recente actualizări de cuvinte cheie diferiţilor parteneri de marketing.

Platforma este într-adevăr EXTREM de versatilă şi ştiu că până în prezent nu am explorat decât funcţiile de bază ale produsului. Abia aştept să văd întregul potenţial!!!


Tapan

De la Tapan Pandita, organizator de festivaluri culturale în facultate:

Lucrez pentru festivalul cultural al facultăţii (Mood Indigo -IIT Bombay) şi aveam o listă cu un număr imens de potenţiali sponsori, cu numerele lor de telefon, adresele fizice, adresele de e-mail şi o groază de alte informaţii. Trebuia să coordonăm contactarea tuturor acestor sponsori în 5 oameni, sarcină care la început era una teribil de obositoare. Dar când am aflat despre [Google Docs] a fost ca un vis care a devenit realitate. Bineînţeles, produsele Google sunt întotdeauna extrem de utile. Chiar şi înainte să folosim [Google Docs], utilizam modulul de conversaţie Gmail pentru a trimite e-mailuri şi pentru a discuta cu oamenii. Mulţumesc Google pentru acest produs extraordinar!!


Mike

De la Mike Remington, membru al Ligii fantastice de baseball:

Sunt membru al Ligii fantastice de baseball de 12 ani, împreună cu alţi 15 prieteni. De-a lungul timpului, tehnologia ne-a ajutat să ne îmbunătăţim considerabil eficienţa administrativă, dar încă mai avem de lucru în unele zone. Serviciile Web ale Ligii fantastice ţin evidenţa multora dintre lucrurile care ne interesează, dar din cauza regulilor complicate ale ligii.....este nevoie încă de multă muncă de calcul!

Săptămânal, reprezentantul nostru trebuie să trimită prin e-mail o foaie de calcul care include schimburile de jucători, jucătorii aleşi, banii rămaşi, statele de plată etc. Este o foaie de calcul destul de simplă, dacă ne referim la funcţiile şi formulele folosite; problema este că majoritatea oamenilor din ligă nu sunt nici pe departe atât de organizaţi pe cât este agentul nostru. Se confruntă mereu cu probleme precum retrimiterea foii de calcul curente, alegerea versiunii potrivite, e-mail-uri şterse, oameni care încearcă să încheie tranzacţii fără a avea la dispoziţie fondurile adecvate etc. Foaia de calcul de colaborare din [Google Docs] face posibilă centralizarea tuturor acestor informaţii şi stabilirea unei surse unice de informaţii veridice. De asemenea, permite partajarea de privilegii de actualizare, dacă este nevoie. Informaţiile cu care lucrăm noi sunt extrem de dinamice, iar [Google Docs] va contribui la progresul nostru.


Reţineţi: Acolo unde utilizatorii au menţionat Writely, Google Spreadsheets sau Google Docs & Spreadsheets în mesajele lor, noi am înlocuit aceste denumiri cu numele nou al produsului - Google Docs.