Notificare privind confidențialitatea Google Chrome

Ultima modificare: 12 martie 2019

Află cum poți să stabilești ce informații se colectează, se stochează și se trimit când folosești browserul Google Chrome pe computer sau pe dispozitivul mobil, sistemul de operare Chrome și când activezi Navigarea sigură în Chrome. Deși această politică descrie funcții specifice pentru Chrome, orice informații cu caracter personal trimise la Google sau stocate în Contul Google vor fi folosite și protejate în conformitate cu Politica de confidențialitate Google, așa cum este modificată periodic. Politica Google privind păstrarea descrie modul și motivul pentru care Google păstrează datele.

Dacă aplicațiile Google Play au fost activate pe Chromebook, utilizarea și protejarea informațiilor colectate de Google Play sau de sistemul de operare Android sunt reglementate de Termenii și condițiile Google Play și Politica de confidențialitate Google . Detaliile specifice pentru Chrome sunt furnizate în această Notificare, atunci când sunt relevante.

Detalii despre Notificarea privind confidențialitatea

În această Notificare privind confidențialitatea, folosim termenul „Chrome” pentru a ne referi la toate produsele din familia Chrome enumerate mai sus. Dacă în politica noastră există diferențe între produse, le vom sublinia. Din când în când, modificăm această Notificare privind confidențialitatea.

În versiunile Chrome „Beta”, „Dev” sau „Canary” poți testa noile funcții care se creează în Chrome. Această notificare privind confidențialitatea se aplică tuturor versiunilor de Chrome, însă este posibil să nu fie actualizată în cazul funcțiilor aflate încă în stadiul de dezvoltare.

Pentru indicații pas cu pas privind gestionarea preferințelor de confidențialitate, citește această prezentare generală a opțiunilor de confidențialitate Chrome.

Cuprins:

Modurile pentru browser

Nu este necesar să oferi informații cu caracter personal pentru a folosi Chrome, însă în Chrome există diferite moduri cu ajutorul cărora poți să îți modifici sau să îți îmbunătățești experiența de navigare. Politica de confidențialitate este diferită în funcție de modul pe care îl folosești.

Modul de bază al browserului

Modul de bază al browserului stochează informațiile local pe sistemul tău. Aceste informații pot include:

  • Informații din istoricul de navigare. De exemplu, Chrome stochează adresele URL ale paginilor pe care le accesezi, o copie cache a textului, a imaginilor și a altor resurse din paginile respective, iar dacă este activată funcția de predicție a acțiunilor în rețea, stochează și o listă a unora dintre adresele IP la care se trimite din paginile respective.

  • Informații cu caracter personal și parole, pentru a te ajuta să completezi formulare sau să te conectezi la site-urile pe care le accesezi.

  • O listă a permisiunilor pe care le-ai acordat site-urilor.

  • Cookie-urile sau date de pe site-urile pe care le vizitezi.

  • Datele salvate de suplimente.

  • O evidență a materialelor descărcate de tine de pe site-uri.

Poți să gestionezi aceste informații în mai multe moduri:

Informațiile cu caracter personal pe care le stochează Chrome nu vor fi trimise la Google decât dacă optezi pentru stocarea datelor respective în Contul tău Google activând sincronizarea sau, în cazul cardurilor de plată și al informațiilor de facturare, dacă alegi să salvezi anumite informații despre carduri de plată și informații de facturare în contul tău de plăți Google. Află mai multe.

Cum îți gestionează Chrome informațiile

Informații pentru operatorii de site-uri. Site-urile pe care le accesezi folosind Chrome vor primi automat informații standard de jurnal, inclusiv adresa IP a sistemului tău și datele obținute de la cookie-uri. În general, faptul că folosești Chrome pentru a accesa servicii Google, cum ar fi Gmail, nu înseamnă că Google primește informații de identificare personală suplimentare despre tine. În cazul în care Chrome detectează, pe site-urile Google și pe alte site-uri înscrise, că cineva din rețea te atacă în mod activ (un „atac prin interceptare”), Chrome poate să trimită informații despre conexiunea respectivă la Google sau site-ului pe care l-ai accesat pentru a stabili amploarea atacului și modul în care se desfășoară acesta. Google trimite proprietarilor de site-uri participante rapoarte despre atacurile care au loc pe site-urile lor.

Preluare în avans. Pentru a încărca mai rapid pagini web, Chrome are o setare care poate să caute adresele IP ale linkurilor de pe o pagină web și din conexiuni de rețea deschise. Site-urile și aplicațiile Android pot să solicite browserului să încarce în avans paginile pe care este posibil să le accesezi în continuare. Solicitările de încărcare anticipată din aplicațiile Android sunt controlate de aceeași setare ca predicțiile inițiate de Chrome. Instrucțiunile de încărcare anticipată de la site-uri sunt însă executate întotdeauna, indiferent dacă funcția de predicție în rețea din Chrome este activată sau nu. Dacă se solicită preluarea anticipată, fie de Chrome, fie de un site sau o aplicație, site-ul încărcat anticipat poate să își seteze și să își citească propriile cookie-uri, ca și cum l-ai fi accesat, chiar dacă până la urmă nu accesezi pagina preluată anticipat. Află mai multe.

Locație. Ca să primești mai multe informații relevante din punct de vedere geografic, Chrome îți oferă opțiunea să permiți accesul unui site la locația ta. Chrome nu va permite ca un site să îți acceseze locația fără permisiunea ta. Cu toate acestea, pe dispozitivele mobile, Chrome trimite automat locația ta motorului de căutare prestabilit dacă aplicația Chrome are permisiunea de a-ți accesa locația și nu ai blocat localizarea geografică pentru site-ul web asociat. Chrome folosește Serviciile de localizare Google pentru a-ți estima locația. Informațiile pe care Chrome le trimite Serviciilor de localizare Google pot să includă:

  • Routerele Wi-Fi cele mai apropiate de tine
  • ID-urile turnurilor de telefonie mobilă cele mai apropiate de tine
  • Intensitatea semnalului Wi-Fi sau de telefonie mobilă.
  • Adresa IP atribuită în prezent dispozitivului tău

Google nu deține controlul asupra site-urilor terță parte, nici asupra politicilor de confidențialitate ale acestora. Prin urmare, fii atent(ă) când permiți accesul unui site la locația ta.

Actualizări. Chrome trimite periodic informații la Google ca să caute actualizări, să primească starea conexiunii, să valideze ora actuală și să estimeze numărul de utilizatori activi.

Funcții de căutare. Dacă te-ai conectat pe un site Google și Google este motorul tău de căutare prestabilit, căutările pe care le faci folosind bara de adrese din Chrome sunt stocate în Contul Google.

Serviciul de predicție a căutărilor. Pentru a te ajuta să găsești informații mai rapid, Chrome folosește serviciul de predicții oferit de motorul de căutare prestabilit ca să ofere completări probabile ale textului pe care îl introduci. Când cauți folosind bara de adrese din Chrome, caracterele pe care le introduci (chiar dacă nu ai apăsat încă „enter”) sunt trimise motorului tău de căutare prestabilit. Dacă Google este motorul tău de căutare prestabilit, predicțiile sunt bazate pe istoricul căutărilor tale, pe subiecte care au legătură cu ceea ce introduci și pe ceea ce caută alte persoane. Află mai multe. Predicțiile pot fi bazate și pe istoricul de navigare. Află mai multe.

Asistență la navigare. Când nu te poți conecta la o pagină web, poți să primești sugestii pentru alte pagini similare cu cea pe care încerci să o accesezi. Ca să îți ofere sugestii, Chrome trimite la Google adresa URL a paginii pe care încerci să o accesezi.

Completare automată și gestionarea parolelor. Pentru a-și îmbunătăți serviciile de completare automată și de gestionare a parolelor, Chrome trimite la Google informații limitate și anonime despre formularele web pe care le întâlnești sau le trimiți în timp ce este activată completarea automată sau gestionarea parolelor, inclusiv un URL indexat prin hashing al paginii web și detalii despre structura formularului. Află mai multe.

Plăți. Când ești conectat la Chrome cu Contul tău Google, Chrome poate oferi opțiunea de salvare a informațiilor despre cardurile de plată și a informațiilor de facturare corespunzătoare în contul tău de plăți Google. Chrome îți poate oferi și opțiunea de a completa formularele web cu date despre cardurile de plată din contul tău de plăți Google. Dacă ai carduri salvate local în Chrome, Chrome îți poate oferi opțiunea de a le salva în contul tău de plăți Google. Dacă folosești un card de plată din contul tău de plăți Google sau alegi să îți salvezi cardul de plată în contul de plăți Google în vederea utilizării viitoare, Chrome va colecta informații despre computerul tău și le va trimite la Google Pay pentru a te proteja împotriva fraudelor și pentru a-ți pune la dispoziție serviciul. Dacă respectivul comerciant acceptă, poți folosi Chrome pentru a plăti prin Google Pay.

Limbă. Pentru a personaliza experiența de navigare în funcție de limbile pe care preferi să le folosești, Chrome va ține evidența limbilor folosite cel mai frecvent pe site-urile pe care le accesezi. Această preferință de limbă va fi trimisă la Google pentru a-ți personaliza experiența în Chrome. Dacă ai activat sincronizarea Chrome, acest profil de limbă va fi asociat Contului tău Google și, dacă incluzi istoricul Chrome în Activitatea de pe web și din aplicații Google, profilul poate fi folosit pentru a-ți personaliza experiența în alte produse Google. Vezi Opțiunile privind activitatea.

Aplicații web pe Android. Pe dispozitivele Android, dacă selectezi „adaugă pe ecranul de pornire” pentru un site care a fost optimizat pentru performanță rapidă și fiabilă pe dispozitivele mobile, Chrome va folosi un server Google pentru a crea un pachet Android nativ pentru site-ul respectiv pe dispozitivul tău. Cu ajutorul pachetului Android poți să interacționezi cu aplicația web așa cum ai interacționa cu o aplicație Android. De exemplu, aplicația web va apărea în lista ta de aplicații instalate. Află mai multe.

Statistici de utilizare și rapoarte de blocare. În mod prestabilit, statisticile de utilizare și rapoartele de blocare sunt trimise la Google pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim produsele. Statisticile de utilizare conțin informații cum ar fi preferințele, clicurile pe butoane și utilizarea memoriei. În general, statisticile de utilizare nu includ adrese URL ale paginilor web sau informații cu caracter personal, însă, dacă te-ai înscris la „Îmbunătățește căutările și navigarea/Trimite la Google adresele URL ale paginilor pe care le accesezi”, statisticile de utilizare Chrome includ informații despre paginile web pe care le accesezi și utilizarea acestora. De exemplu, este posibil să colectăm statistici pentru a identifica paginile web care se încarcă lent. Folosim aceste informații pentru a ne îmbunătăți produsele și serviciile și pentru a le oferi dezvoltatorilor web informațiile necesare pentru a-și îmbunătăți paginile. Rapoartele de blocare conțin informații despre sistem la momentul blocării și pot să conțină adrese URL ale paginilor web sau informații personale, în funcție de ce se întâmplă la momentul declanșării raportului de blocare. Putem să permitem accesul la informații agregate, care nu identifică personal utilizatorii, pentru public sau pentru parteneri, de exemplu, pentru editori, advertiseri sau dezvoltatori web. Poți schimba oricând opțiunea privind trimiterea la Google a statisticilor de utilizare și a rapoartelor de blocare. Află mai multe. Dacă ai aplicații Google Play activate pe Chromebook, iar statisticile de utilizare Chrome sunt activate, se vor trimite la Google și date de diagnosticare, și date privind utilizarea Android.

Licențe media. Unele site-uri criptează conținutul media ca protecție împotriva accesului și a copierii neautorizate. Pentru site-urile cu HTML5, acest schimb de chei are loc prin API-ul Encrypted Media Extensions. În procesul de permitere a accesului la acest conținut media, se pot stoca local identificatori de sesiune și licențe. Utilizatorul poate să șteargă acești identificatori din Chrome folosind comanda Șterge datele de navigare, având activată opțiunea „Cookie-uri și alte date privind site-urile”. Pentru site-urile care folosesc Adobe Flash Access, Chrome va oferi un identificator unic partenerilor de conținut și site-urilor web. Identificatorul este stocat în sistemul tău. Poți să refuzi accesul din setări, în Setări privind conținutul, Conținut protejat, și să resetezi ID-ul folosind comanda Șterge datele de navigare, având activată opțiunea „Cookie-uri și alte date privind site-urile”. Dacă accesezi conținut protejat în Chrome pe Android sau dacă accesezi conținut de calitate mai înaltă sau offline în Chrome OS, un furnizor de conținut poate solicita browserului Chrome un certificat ca să verifice eligibilitatea dispozitivului. Dispozitivul tău va trimite un identificator specific site-ului, ca să certifice faptul că hardware-ul Chrome protejează cheile criptografice ale site-ului. Află mai multe.

Alte servicii Google. Această notificare descrie serviciile Google activate în mod prestabilit în Chrome. În plus, Chrome poate oferi alte servicii web Google. De exemplu, dacă întâlnești o pagină într-o altă limbă, Chrome va oferi trimiterea textului la Google pentru a fi tradus. Când folosești pentru prima oară aceste servicii, vei primi o notificare privind opțiunile de control ale acestora. Poți găsi mai multe informații în Documentația privind confidențialitatea Google Chrome.

Identificatori din Chrome

Chrome are o serie de identificatori unici și nu numai, necesari funcțiilor și serviciilor funcționale. De exemplu, dacă folosești mesageria push, se creează un identificator pentru ca tu să primești notificările. Când este posibil, folosim identificatori care nu sunt unici și eliminăm identificatorii când aceștia nu mai sunt necesari. În plus, următorii identificatori ne ajută să dezvoltăm, să distribuim și să promovăm Chrome, însă nu sunt asociați direct unei funcții Chrome.

  • Urmărirea instalărilor. Fiecare copie a versiunii pentru desktop Windows a browserului Chrome include un număr de instalare temporar, generat aleatoriu, trimis la Google când instalezi și folosești Chrome pentru prima oară. Cu ajutorul acestui identificator temporar putem să estimăm numărul de browsere instalate. Acesta va fi șters la prima actualizare Chrome. Versiunea mobilă de Chrome folosește permanent o variantă a identificatorului dispozitivului pentru a urmări numărul de instalări Chrome.

  • Urmărirea promoțiilor. Pentru a ne ajuta să urmărim reușita campaniilor promoționale, Chrome generează un indicativ unic trimis la Google când instalezi și folosești browserul pentru prima oară. În plus, dacă ai primit sau ai reactivat copia versiunii pentru desktop a browserului Chrome în cadrul unei campanii promoționale, iar Google este motorul de căutare prestabilit, căutările din caseta polivalentă includ o etichetă promoțională care nu este unică. Toate versiunile pentru mobil ale browserului Chrome includ o etichetă promoțională care nu este unică în căutările din caseta polivalentă. Este posibil ca sistemul de operare Chrome să trimită periodic la Google o etichetă promoțională care nu este unică (inclusiv în timpul configurării inițiale) și când se caută folosind Google. Află mai multe.

  • Testări. Uneori desfășurăm testări limitate ale funcțiilor noi. Chrome include un număr sursă selectat aleatoriu la prima rulare ca să atribuie browserele unor grupuri experimentale. Experimentele mai pot fi limitate în funcție de țară (stabilită în funcție de adresa ta IP), de sistemul de operare, de versiunea Chrome și de alți parametri. Toate solicitările trimise la Google conțin o listă cu testările active în prezent în instalarea ta Chrome. Află mai multe.

Modurile de conectare și sincronizare Chrome

De asemenea, ai opțiunea de a folosi browserul Chrome în timp ce ești conectat(ă) la Contul tău Google, cu sau fără sincronizare activată.

Conectare pe Desktop. Pe versiunile pentru desktop ale Chrome, dacă te conectezi sau deconectezi de la orice serviciu web Google, cum ar fi google.com, vei fi conectat sau deconectat de la Chrome. Poți dezactiva această opțiune din setări. Află mai multe. Dacă ești conectat în contul tău Google pe desktop, Chrome poate oferi opțiunea de salvare a cardurilor de plată și a informațiilor de facturare corespunzătoare în contul tău de plăți Google. Aceste informații cu caracter personal vor fi folosite și protejate în conformitate cu Politica de confidențialitate Google.

Sincronizare. Când te conectezi la browserul Chrome sau la un Chromebook și activezi sincronizarea cu Contul tău Google, informațiile tale cu caracter personal sunt salvate în Contul tău Google de pe serverele Google ca să le poți accesa când te conectezi și sincronizezi Chrome de pe alte computere și dispozitive. Aceste informații cu caracter personal vor fi folosite și protejate în conformitate cu Politica de confidențialitate Google. Aceste informații pot include:

  • Istoricul de navigare
  • marcaje,
  • File
  • Parole și informații de completare automată
  • Alte setări ale browserului, cum ar fi extensiile instalate

Sincronizarea este activată numai dacă alegi această opțiune. Află mai multe. Pentru a personaliza informațiile pentru care ai activat sincronizarea, folosește meniul „Setări”. Află mai multe. Poți vedea cantitatea de date Chrome stocate în Contul tău Google și o poți gestiona din Date din Tabloul de bord Sincronizare Chrome. În Tabloul de bord, cu excepția Conturilor Google create în Family Link, poți dezactiva sincronizarea și șterge toate datele asociate de pe serverele Google. Află mai multe. Pentru conturile Google create în Family Link este obligatorie conectarea, iar sincronizarea nu poate fi dezactivată deoarece oferă funcții de gestionare parentală, cum ar fi restricțiile pentru site-uri. Cu toate acestea, copiii cu astfel de conturi pot să-și șteargă datele și să dezactiveze sincronizarea pentru majoritatea tipurilor de date. Află mai multe. Notificarea privind confidențialitatea pentru Conturile Google create în Family Link se aplică pentru datele din Sincronizare Chrome stocate în conturile respective.

Cum gestionează Chrome informațiile tale sincronizate

Când activezi sincronizarea cu Contul Google, folosim datele tale de navigare pentru a-ți îmbunătăți și a-ți personaliza experiența Chrome. Îți poți personaliza experiența și în alte produse Google, dacă permiți ca istoricul tău Chrome să fie inclus în Activitatea de pe web și din aplicații Google. Află mai multe.

Poți modifica această setare pe pagina Istoricul contului sau pe sau îți poți gestiona datele private oricând dorești. Dacă nu folosești datele Chrome pentru a-ți personaliza experiența Google în afara Chrome, Google va folosi datele tale Chrome numai după ce sunt anonimizate și agregate cu datele altor utilizatori. Google folosește aceste date pentru a dezvolta funcții, produse și servicii noi și pentru a îmbunătăți calitatea generală a produselor și serviciilor existente. Dacă vrei să folosești serviciul cloud Google pentru stocarea și sincronizarea datelor Chrome, însă nu vrei ca Google să acceseze datele respective, îți poți cripta datele Chrome sincronizate cu o expresie personală de acces. Află mai multe.

Modul incognito și modul pentru invitați

Poți să limitezi informațiile stocate de Chrome în sistemul tău folosind modul incognito sau modul pentru invitați. În aceste moduri, Chrome nu va stoca anumite informații, cum ar fi:

  • Informațiile de bază din istoricul de navigare, cum ar fi adresele URL, textul memorat în cache al paginii sau adresele IP ale paginilor conectate din site-urile pe care le accesezi
  • Instantanee ale paginilor pe care le accesezi
  • Evidențe ale descărcărilor tale, deși fișierele pe care le descarci vor fi în continuare stocate altundeva, pe computer sau pe dispozitiv.

Cum gestionează Chrome informațiile tale incognito și despre invitați

Cookie-uri. Chrome nu va permite accesul la cookie-urile existente site-urilor pe care le accesezi în modul incognito sau în modul pentru invitați. Site-urile pot crea noi cookie-uri în sistem cât timp ești în aceste moduri, însă vor fi stocate și transmise doar până când închizi ultima fereastră incognito sau pentru invitați.

Modificări ale configurației browserului. Când modifici configurația browserului, cum ar fi să adaugi un marcaj pentru o pagină web sau să schimbi setările, aceste informații sunt salvate. Aceste modificări nu sunt afectate de modul incognito sau modul pentru invitați.

Permisiuni. Permisiunile pe care le acorzi în modul incognito nu sunt salvate în profilul tău existent.

Informații de profil. În modul incognito, vei avea în continuare acces la informații din profilul tău existent, cum ar fi sugestiile bazate pe istoricul de navigare și parolele salvate, în timp ce navighezi. În modul pentru invitați, poți să navighezi fără să vezi informații din niciunul dintre profilurile existente.

Gestionarea utilizatorilor în Chrome

Gestionarea utilizatorilor pentru utilizarea Chrome personală

Poți să configurezi versiuni personalizate de Chrome pentru utilizatori care folosesc același dispozitiv sau același computer. Reține că orice persoană care are acces la dispozitivul tău poate să vadă toate informațiile din toate profilurile. Pentru a-ți proteja cu adevărat datele astfel încât alții să nu le poată vedea, folosește conturile de utilizator încorporate din sistemul de operare. Află mai multe.

Gestionarea utilizatorilor în Chrome for Enterprise

Anumite browsere Chrome sau Chromebookuri sunt gestionate de o școală sau de o companie. În astfel de cazuri, administratorul poate să aplice politici în browser sau pe Chromebook. Chrome contactează Google pentru a verifica existența unor astfel de politici când un utilizator începe să folosească browserul (cu excepția modului pentru invitați). Chrome verifică periodic dacă există actualizări ale acestor politici.

Un administrator poate să configureze o politică pentru raportarea stării și a activității pentru Chrome, incluzând informații despre locație în cazul dispozitivelor cu sistemul de operare Chrome. Administratorii dispozitivului tău pot avea capacitatea să acceseze, să monitorizeze sau să divulge date accesate de pe dispozitivul tău gestionat.

Practici privind Navigarea sigură

Google Chrome și anumite browsere terță parte, cum ar fi unele versiuni de Mozilla Firefox și Safari de la Apple, includ funcția Navigare sigură de la Google. Folosind Navigarea sigură, informațiile despre site-urile suspecte sunt trimise și primite între browserul pe care îl folosești și serverele Google.

Modul de funcționare a funcției Navigare sigură

Browserul contactează serverele Google periodic pentru a descărca cea mai recentă listă „Navigare sigură” cu site-urile despre care se știe că includ phishing și programe malware. Cea mai recentă copie a listei este stocată local, pe sistemul tău. Google nu colectează niciun fel de informații din cont, nici alte informații care te identifică personal în cadrul acestui contact. Cu toate acestea, primește informații standard de jurnal, inclusiv o adresă IP și cookie-uri.

Fiecare site pe care îl accesezi este căutat în lista Navigare sigură din sistemul tău. Dacă există o potrivire, browserul trimite la Google o copie trunchiată și indexată prin hashing a adresei URL a site-ului, pentru ca Google să poată trimite mai multe informații browserului. Google nu poate identifica adresa URL reală utilizând aceste informații. Află mai multe.

Următoarele funcții Navigare sigură sunt specifice pentru Chrome:

  • Unele versiuni de Chrome includ tehnologia Navigare sigură, care poate identifica site-urile și tipurile de fișiere potențial periculoase care încă nu sunt cunoscute de Google. Adresa URL completă a site-ului sau fișierului potențial periculos poate fi trimis la Google pentru a stabili dacă site-ul sau fișierul este dăunător.

  • Chrome folosește tehnologia Navigare sigură pentru a scana computerul periodic, cu scopul de a detecta software-ul nedorit care te împiedică să schimbi setările sau care afectează în alt mod securitatea și stabilitatea browserului. Află mai multe. Dacă se detectează astfel de software, Chrome poate să îți ofere opțiunea să descarci Chrome Cleanup Tool pentru a-l elimina.

  • Poți alege să trimiți date suplimentare pentru a contribui la îmbunătățirea funcției Navigare sigură când accesezi un site care pare să conțină programe malware sau când Chrome detectează software nedorit pe computer. Află mai multe.

  • Dacă folosești managerul de parole din Chrome, Navigarea sigură solicită informații de la Google când introduci o parolă salvată pe o pagină neobișnuită, ca să te protejeze de phishing. Chrome nu îți trimite parolele la Google ca parte a acestei protecții. În plus, Navigarea sigură îți protejează parola Contului Google. Dacă o introduci pe un site care pare de phishing, Chrome îți va solicita să îți schimbi parola contului Google. Dacă sincronizezi istoricul de navigare, Google îți va semnala și Contul Google personal ca fiind probabil compromis prin phishing.

  • Poți oricând să dezactivezi funcția Navigare sigură din Chrome.

Politicile de confidențialitate ale aplicațiilor, extensiilor, temelor, serviciilor și ale altor suplimente

Poți să folosești aplicații, extensii, teme, servicii și alte suplimente în Chrome, inclusiv unele care pot fi preinstalate sau integrate în Chrome. Suplimentele dezvoltate și furnizate de Google pot comunica cu serverele Google și se supun Politicii de confidențialitate Google, dacă nu este altfel indicat. Responsabilitatea pentru suplimentele dezvoltate și oferite de alte părți revine creatorilor acestora și se pot aplica politici de confidențialitate diferite.

Gestionarea suplimentelor

Înainte de a instala un supliment, ar trebui să examinezi permisiunile solicitate. Suplimentele pot avea diferite permisiuni, cum ar fi:

  • Stochează, accesează și trimit date stocate local sau în contul tău Google Drive
  • Afișează și accesează conținut de pe site-urile pe care le vizitezi
  • Folosesc notificări trimise prin serverele Google

Chrome poate să interacționeze cu suplimentele în câteva moduri diferite:

  • căutând actualizări;
  • descărcând și instalând actualizări;
  • trimițând la Google indicatori de utilizare despre suplimente.

Pentru anumite suplimente poate fi necesar accesul la un identificator unic pentru administrarea drepturilor digitale sau pentru livrarea mesajelor push. Poți să dezactivezi utilizarea identificatorilor eliminând suplimentul din Chrome.

Din când în când, Google poate descoperi un supliment care constituie o amenințare de securitate, care încalcă condițiile pentru dezvoltatori privind Magazinul web Chrome sau alte acorduri legale, legi, reglementări sau politici. Chrome descarcă periodic o listă a acestor suplimente periculoase, pentru a le dezactiva de la distanță sau pentru a le elimina din sistemul tău.

Informații despre confidențialitatea jurnalelor de server

La fel ca în cazul majorității site-urilor, serverele noastre înregistrează automat paginile solicitate când un utilizator ne accesează site-urile. Aceste „jurnale de server” includ, de obicei, solicitarea web, adresa de protocol de internet, tipul de browser, limba browserului, data și ora solicitării și unul sau mai multe cookie-uri care îți pot identifica în mod unic browserul.

Iată un exemplu de intrare tipică în jurnal. Termenul căutat este „cars” (mașini), apoi urmează o detaliere a părților intrării în jurnal:

123.45.67.89 - 25/Mar/2003 10:15:32 - https://www.google.com/search?q=cars - Firefox 1.0.7; Windows NT 5.1 - 740674ce2123e969

  • 123.45.67.89 este adresa de protocol de internet atribuită utilizatorului de ISP-ul său. În funcție de serviciul utilizatorului, furnizorul său de servicii îi poate atribui o altă adresă de fiecare dată când se conectează la internet.
  • 25/Mar/2003 10:15:32 este data și ora interogării.
  • https://www.google.com/search?q=cars este adresa URL solicitată, inclusiv termenul de căutare.
  • Firefox 1.0.7; Windows NT 5.1 este browserul și sistemul de operare folosit.
  • 740674ce2123a969 este ID-ul unic de cookie atribuit acestui computer prima dată când a accesat un site Google. (Cookie-urile pot fi șterse de utilizatori. Dacă utilizatorul a șters cookie-ul de pe computer de la ultima dată când a accesat Google, atunci va fi ID-ul unic de cookie atribuit dispozitivului său data următoare când utilizatorul accesează Google de la acel computer).

Mai multe informații

Informațiile primite de Google când folosești Chrome sunt utilizate și protejate conform Politicii de confidențialitate Google. Informațiile pe care le primesc alți operatori de site-uri și dezvoltatori de suplimente, inclusiv cookie-urile, sunt supuse politicilor de confidențialitate ale site-urilor respective.

Google aderă la mai multe cadre de autoreglementare, inclusiv la cadrul Privacy Shield dintre UE și S.U.A. Află mai multe. Afiliatul Google menționat ca furnizor al serviciului Chrome în Termenii și condițiile Google Chrome va fi operatorul de date responsabil cu informațiile tale și este responsabil de prelucrarea informațiilor tale și de respectarea legilor aplicabile privind confidențialitatea.

Termeni cheie

Cookie-uri

Un cookie este un mic fișier care conține un șir de caractere, trimis computerului tău când accesezi un site. Când accesezi din nou site-ul, cookie-ul îi permite acestuia să îți recunoască browserul. Cookie-urile pot stoca preferințele utilizatorului, precum și alte informații. Poți configura browserul să respingă toate cookie-urile sau să te informeze când este trimis un cookie. Cu toate acestea, este posibil ca unele funcții sau servicii ale site-ului web să nu funcționeze corect fără cookie-uri. Află mai multe despre cum folosește Google cookie-urile și cum folosește Google datele, inclusiv cookie-urile, când folosești site-urile sau aplicațiile partenerilor noștri.

Cont Google

Poți să accesezi unele dintre serviciile noastre creând un Cont Google și oferindu-ne câteva informații cu caracter personal (de obicei numele, adresa de e-mail și o parolă). Aceste informații privind contul sunt folosite pentru a te autentifica în vederea utilizării serviciilor Google și pentru a-ți proteja contul împotriva accesării neautorizate de către alte persoane. Poți să editezi sau să ștergi contul oricând din setările Contului Google.